Concursul național de Sustenabilitate Organizațională – ediția I se organizează în perioada 14-16 mai 2025 la Timișoara și este adresat tuturor studenților de la una dintre formele de învățământ din cadrul unei universități.
Prin participarea la acest concurs naţional, studenţii capabili de performanţe îşi evidenţiază și verifică cunoştinţele din cadrul disciplinei marketing, logistică, management și economie într-o competiţie cu colegi din alte centre universitare.
Concursul este organizat și inițiat de Universitatea Politehnica Timișoara, Universitatea Națională de Știință și Tehnologie București, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași și Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu.
Secțiunile acestui concurs sunt:
- Marketing
- Logistică
- Managementul talentelor
- Economie antreprenorială
Premiile concursului:
- Premiul I – 500 euro și un pachet educațional
- Premiul II – 300 euro și un pachet educațional
- Premiul III – 200 euro și un pachet educațional
- Mențiune – 100 euro și un pachet educațional
Pachetul educațional cuprinde:
- materiale promoționale marca Soft Net Consulting (4 ghiozdane SNC, 4 agende SNC);
- cărți pe teme de educație financiară și dezvoltare personală;
- acces gratuit timp de o lună la soluția software SmartWe, o platformă CRM modernă bazată pe cloud;
- oportunități de creștere profesională: stagii de practică și internship-uri pentru studenții premianți sau interesați, în funcție de profilul lor, cu opțiunea de desfășurare și în format online, în cazul în care aceștia nu sunt din Timișoara sau București;
- publicarea lucrărilor câștigătoare pe blogul companiei și promovarea online a lor pentru a le oferi vizibilitate și recunoaștere profesională timpurie.
Detalii pentru participarea la concurs:
- Înscrierea studenților se face online aici.
- Regulamentul concursului poate fi consultat online aici.
- Programul concursului poate fi consultat online aici.
- Bibliografia concursului poate fi consultată aici.
- Un exemplu de variantă pentru concurs poate fi consultată aici.
Fondatorii concursului:
Partenerii strategici ai concursului: MaxAgro, Rossik și SoftNet Consulting.
Parteneri educaționali ai concursului: Arhivele Naționale – Serviciul Județean Timiș, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Timiş și Banca Națională a României – Sucursala regională Timiș.